Targ Imobiliar – vezi oferta dezvoltatorilor pentru garsoniere si apartamente in Bucuresti

In acest sfarsit de saptamana, dezvoltatorii imobiliari si-au prezentat ofertele in cadrul Targului Imobiliar organizat in parcarea Cora Lujerului. Pe langa dezvoltatori imobiliari, au fost prezenti la targ si expozanti precum institutii bancare sau furnizori de mobila.

Oferta prezentata la acest targ a inclus, in special, garsoniere si apartamente construite in ansambluri rezidentiale din sectorul 6 al Capitalei si zonele limitrofe. De aceasta data, dezvoltatorii au pariat pe construirea unor spatii de locuit cu suprafete medii.

Echipa Pagina de Design a fost prezenta la targ si a analizat oferta dezvoltatorilor, prezentandu-va o medie a preturilor pe metru patrat in functie de zona.

Bulevardul Timisoara, la iesirea din oras

In aceasta zona veti gasi imobile noi cu garsoniere si apartamente cu 2 si 3 camere, al caror pret pe metru patrat este de aproximativ 760 euro. Astfel, un apartament cu 2 camere de 50mp va va costa aproximativ 38.000 euro.

Zona Politehnica – Cotroceni

Zona Politehnicii este in continua dezvoltare, ceea ce a atras atentia dezvoltatorilor de a investi in imobile pentru clientii care isi doresc sa fie aproape de centru si sa aiba acces la mijloace de transport in comun, precum si la o multitudine de spatii comerciale.

Aici veti gasi locuinte la un pret mediu pe metru patrat de aproximativ 1310 euro. Utilizand acelasi exemplu anterior, in aceasta zona veti plati pentru un apartament cu 2 camere de 50 mp aproximativ 65.500 euro.

Prelungirea Ghencea – Bragadiru

Pentru aceia dintre dumneavoastra care isi doresc sa locuiasca departe de agitatia Bucurestiului sau dispun de un buget mai redus pentru achizitia unei locuinte, trebuie sa stiti ca dezvoltatorii au investit in ridicarea mai multor complexuri in care sunt amenajate spatii de joaca pentru copii, parcari sau piscine.

Daca veti opta pentru un apartament intr-un complex situat in zona Prelungirea Ghencea – Bragadiru, pretul pe metru patrat este de aproximativ 900 euro, ceea ce inseamna ca un apartament de 50 mp va va costa 45.000 euro.

Pretul pe metru patrat scade semnificativ pentru complexurile din Bragadiru. Aici, pretul mediu pe metrul patrat este de 635 euro.

Usile Targului Imobiliar s-au inchis astazi, 11 iunie 2017.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: