Amenajare apartament 3 camere – “My precious”

“Apartamentul My precious inglobeaza intr-un design modern contemporan, finisaje si texturi deosebite, foarte elegante, stil pornind de la care am ales numele care surprinde esenta amenajarii.”

Proiectul pe care vi-l prezentam astazi este realizat de echipa formata din Arh. de Interior Mihaela Tampiza si Arh. de Interior Sorana Leru … mai exact, MiSo Architects. Este vorba de un apartament cu 3 camere, situat in zona centrala a Bucurestiului, cu o suprafata de 100 mp + curte.

Colaborarea cu proprietarii

“Beneficiarii si-au dorit sa punem in valoare frumusetea existenta a apartamentului, sa aducem cat mai multa lumina si unicitate spatiului.” (MiSo Architects)

Colaborarea cu proprietarii a decurs majoritar la distanta, prin telefon si email, proprietarii apartamentului fiind din Constanta. Acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru buna desfasurare a lucrurilor. Mihaela si Sorana au propus inca de la inceput un proiect in plan si 3D, putand astfel discuta cu proprietarii pe baza simularilor inainte de a trece la etapa de implementare.

Amenajare apartament My Precious – zona living
Descrierea proiectului (descrierea apartine MiSo Architects)

Stilul a pornit de la nota eleganta dorita si de la tema cu accente marine (tablourile, sticla printata de la bucatarie si cea din living), avand in vedere ca proprietarii locuiesc in zona litoralului. Am ales sa integram in design o serie de piese cu structura metalica neagra de tip wireframe cu o prezenta subtila si gratioasa.

Amenajare living

In amenajarea livingului am tinut cont de forma acestuia dreptunghiulara mult alungita si de faptul ca accesul in casa se realizeaza direct in acest spatiu. Astfel, am ales sa tratam preferential peretele longitudinal prin incadrarea unei sticle printate retro iluminate intre doua placi de PAL care imita lemnul, aceasta fiind piesa care a reprezentat cea mai mare provocare a proiectului prin dificultatea montajului si a detaliilor de executie.

In fata acestuia a fost amplasata o canapea realizata pe comanda dupa un sablon, astfel incat forma sa se incadreze optim in spatiul ramas si sa indulceasca liniile rigide de compozitie. Atat materialul acesteia, cat si cel al scaunelor si draperiilor este foarte fin, o catifea moale placuta la atingere si cu aspect elegant.

Amenajare apartament My Precious – zona dining

Livingul contine o serie de piese cu structura metalica  de tip wireframe, elemente cu o prezenta subtila prin formele sale aerisite: masa de dining, masutele de cafea, jardiniera si vedeta – suspensia centrala Vertigo. Mobilierul pe comanda cu spatii de depozitare contine zona de TV si un semineu cu bioethanol, armonios integrat in cadrul amenajarii.

Amenajare bucatarie

Designul bucatariei este inspirat din tendintele lansate in primavara la targul de la Milano: usi cu rama metalica neagra si sticla, elegant iluminate din interior cu benzi led. Mobilarea deosebit de functionala se desfasoara sub forma de ‘’U” si cuprinde toate piesele si aparatura necesare unei bucatarii bine echipate, avand in acelasi timp o prezenta discreta, inclusiv bateria chiuvetei care este pliabila pe inaltime pentru a permite deschiderea geamului.

Am ales sa imbinam armonios materialele acestui spatiu – mobilier din MDF alb si PAL lemn intr-o nuanta inchisa de nuc, blat din corian alb intr-un contrast spectaculos cu sticla printata ce imita profunzimea apei marii. Fiecare detaliu joaca un rol esential intr-o astfel de compozitie, spre exemplu am tinut ca frezarea usilor albe sa se continue cu manerele Gola inserate in zona de lemn.

Amenajare apartament My Precious – bucatarie

Hota decorativa este vedeta acestei bucatarii, are o dimensiune considerabila, ilumineaza puternic frontul de lucru si gazduieste deasupra ei ghivecele cu plante atarnatoare frumos integrate.

Amenajare dormitor

Dormitorul matrimonial abunda in lumina si eleganta, cuprinzand multiple accente si linii metalice aurii care ii confera stralucire si personalitate. Peretele din spatele patului a fost tratat preferential cu o placare de perete ce imita lemnul cu insertii longitudinale, iar laturile simetrice cu oglinzi care sa dilate spatiul si sa creeze iluzii optice deosebite. In stanga acestuia am amplasat spatiile de depozitare realizate intr-o maniera foarte functionala, astfel incat sa se continue cu zona de dressing.

Amenajare apartament My Precious – dormitor matrimonial

Corpurile de iluminat si noptiera au un puternic impact decorativ prin material si forma gratioasa, iar patul realizat pe comanda a fost decorat cu perne si materiale textile care sa intregeasca imaginea de confort si eleganta.

In cadrul acestei incaperi am tinut cont sa echilibram vizual si cromatic ponderea elementelor aurii, astfel incat sa nu para prea incarcat, prin folosirea unei vopsele decorative discrete gri pe peretele opus placarii si a elegantelor draperii de catifea intr-o nuanta de albastru regal. Dressingul este, de asemenea, inspirat din tendintele italiene, are elemente comune cu bucataria prin rama metalica neagra ce incadreaza, de data aceasta, oglinzi fumurii.

Amenajare apartament My Precious – dormitor matrimonial
Amenajare birou

Mobilarea biroului a pornit de la necesitatea unei utilizari functionale a spatiului. Am pozitionat spatiile de depozitare pe cel mai lung perete al incaperii, astfel incat sa incadreze canapeaua extensibila si setul de masute de cafea. Pentru acestea din urma am creat un fundal de vopsea decorativa realizat printr-o tehnica deosebita care lasa urme florale in material – tehnica mileului.

Amenajare apartament My Precious – birou

Biroul este astfel pozitionat cat sa se incadreze intr-o nisa existenta si sa beneficieze de lumina si spatii de depozitare pentru carti. Intreg incadramentul este conturat de doua linii de lumina ce coboara pana la nivelul blatului de lucru, iar compozitia lamelelor de lemn este frumos completata de placarea metalica dintre acestea.

Scena este completata de un fotoliu roz si suspensia galbena, care indulcesc cromatica de ansamblu, si de draperiile elegante ce coboara placut pe podea.

Amenajare bai

In cele doua bai ale apartamentului interventiile principale au fost la nivelul zonei de lavoare: am inlocuit piesele de mobilier si obiectele sanitare existente cu unele care sa rezoneze cu intreaga amenajare a locuintei. In baia mica am gandit o structura metalica cu un corp de mobilier in aceeasi culoare de accent cu peretele decorativ, iar in cea matrimoniala am inserat un blat de piatra intr-o compozitie de lamele din pal lemn. Toata aceasta compozitie a capatat somptuozitate prin amplasarea unui oglinzi inalte, iluminata pe ambele laturi lungi, flancata de cate o aplica cu un design extravagant.

Amenajare apartament My Precious – baie
Amenajare apartament My Precious – baie matrimoniala

Despre MiSo Architects

Echipa MiSo Architects parcurge proiectele prin toate etapele acestora, de la concept, planuri de specialitate, colaborari cu domenii conexe, stabilirea furnizorilor, urmarire de santier, pana la conceperea ultimelor detalii de design de produs si grafic. (preluare www.misoarchitects.ro)

Credite

Leave a Reply

%d bloggers like this: